Ipotesti,satul din legenda de Nicolae Dabija

Ipotesti,satul din legenda

                                                   de Nicolae Dabija
 

1. Intr-o zi de vara trecuta am pasit in ograda casei caminarului lui Gheorghe de la Ipotesti si am vazut urme de zei pe carare.Carausa mai pastra numele acelui copil de odinioara-Mihai-,iar salcamii din pragul casei parintesti mai inganau inca tainicele soapte care i-au placut si lui.
   

-Miha-a-i!-parca mai tremura ,abia-abia auzit ,in frunzisul arborilor ingandurati vocea Ralucai,iar Mihai ca de atatea ori , se ascunsese si de asta data undeva in preajma,dupa bisericuta ,scunda din spatele casei parintesti,in care,ca sa intri,urmeaza sa te apleci,intr-o tufa scuturata de liliac,pe la iazurile din preajma satului...Sau-in poveste.

• Inghenuchez,intru a atinge,sentimental,cu buzele pragul sfant,care a facut primul pas spre lume,intr-o zi atat de demult,cel mai mare poet al nostru

Totul inautru mi-e cunoscut ,desi le vad pentru prima data :iata sfesnicul la lumina caruia caminarul isi completa catastifele sale contabilicesti,iar micul Mihai pe partea cealalta cetea lacom din una dintre cartile legate in piele,scoase din dulapul''cu carti bracuite'',ce-si avea politele indoite de greutatea tomurilor groase ,care sta si el aici - martor mut al unor vremuri trecute;iata scrinul de zestre al fetei lui Vasile Iurascu - Raluca ,iata,casa mare,in care copiii,mai ales cand parintii nu erau acasa,se jucau de-a ascunselea...

• Aici ,in casa muzeu ,''M.Eminescu'' Din  Ipotesti am tinut carti pe care le-a tinut in mana si poetul,am cercetat indelung cu privirea filele inegrite de vreme ,caligrafiate ingrijit de acesta acum o suta si ceva de ani,inclusiv una dintre scrisorile expediate de la Odesa,m-am atins de obiecte si lucruri care l-au cunoscut pe el am pastrat un moment de reculegere langa mormintele lui Gheorghe si Raluca Eminovici,ale fratilor Iorgu si Nicolae,peste care arborii verzi se scutura de ploaie si vant,am ascultat murmurul teiului sadit poate de Mihai ,in 1876,la inmormantarea Ralucai,la care asistase si el ,sosit din strainataturi;am intrat apoi in biserica cu hramul ''Mihai Eminescu'',care isi are in interior mucenicii pictati cu acuarele negre ,in culoarea suferintei si-ntre care si-a gasit locul sau,la intrare,si imaginea de suflet al poetului - si totusi inexplicabil,mi se parea ca  undeva  prin preajma  se afla ascuns acel copil de odinioara ,cu ochi mari si plete bogate si revarsate peste umere..

-Miha-a-i! - abia- abia,dar parca deslusesc vocea Ralucai, strigandu-i  de prin lume

• Dupa aceeea am pasit pe cararile de odinioara ale Ipotestilor ,pe unde hoinarise si poetul-copil,am zabovit lang-o fantana cu cumpana,in care am ascultat apele''clar izvorand'',am masurat cu preivirea dealurile molcome pe care turmele le mai urc si acum ,de pe unul din acestea poetul auzea seara buciumul,cum suna cu jale ,in timp ce oameni se intorceau truditi de la camp ''cu coasa-nspinare''.Am vazut pe Drumul celor Sapte  Poduri spre Botosani un cimitir mic cu vreo 30 cruci ,in care isi doarme somnul de veci prima dragoste adolescentina ,o fata Casandra ,care murise de tanara(''A fost dusa la groapa spreranta vietii mele''),apoi locurile care imprejmuie satul:Valea Loiesti,Dealul Crucii,Dealul Cotarganilor,Padurea lui Ursachi ,Dealul Armanului,Stanca Stearpa,Paraul Maicii,Iazul Loiestilor,Padurea Baisei ,pe unde-i mai placea sa hoinareasca de unul singur sau cu baietii de seama lui Mihai Eminescu,copil fiind.Un prieten de joaca avea sa-si aminteasca pe la 1909 ca poetul de mic  iubea codrii si singuratatea :''Vara nu mai dormea casa;ci in hambare,ori se infunda in padurile din imprejmuirile Ipotestilor,pe care le cutreiera in lung si lat .Aici asculta  nesatios ciripitul bland al pasarelelor  ,zvonul dulce al izvoarelor,in noptile instelate ,imbatat de farmecul lunii,care-si strecura razele ei mangaioase prin frunzisul tainuit...''
• Am intrat in padurea numita Baisa din preajma Ipotestilor ,am ratacit prin''a codrului tenebra,poetic labirint'',cu straniul sentiment ca l-as putea intalni ,pe una din poteci...

• ''Fiind baiet paduri cutreieram
  Si ma culcam adesea langa isvor..''
  
  
  
  Acelasi freamat trce lin din ram in ram ,acelasi miros adormitor strabate poienile,aceiasi cerbi par a se auzi pasind prin naltul ierbii,aceleasi izvoare zdrumica pe prunduri si...poetul lipseste.
• -Miha-a-i - mai aud inca glasul Ralucai ,cautandu-l pe la iazuri,pe la coliba lui mos Miron Pricasaru,unde se ducea sa vorbeasca cu albinele si sa asculte ceasuri intregi povestile prisacarului,dornic si el de vorba.Mosneagul tocmai deapana basmul despre Calin si baiatul care pleaca,ramanand povestea neterminata.''Dar mai departe,mai departe ce-a fost?''-se prefacuse Mihaita ca nu aude vocea chematoare a Ralucai.Mos Miron,satul de singuratatile lui se prefacu si el surd la alte soapte decat ale baiatului,care-i sta pe genunchi  si ingana basmul mai departe.Iar Mihai e numai ochi si urechi.
• Iata si lacul de miez de codru des,cu o insula in mijloc,unde ajung pasind pe o punte arcuita,ce se clatina lin sub pasii mei;nuferi galbeni si albi isi desfac cu pocnet corola,iar langa mal - o luntre ce se leagana pe fata apei,incretita de suflarea toamnei care se apropie...

• ''Lacul codrilor albastru
  Nuferi galbeni il incarca
  Tresarind in cercuri albe
  El cutremura o barca''
• ''Parca -ascult si parca astept'' sa rasara dintre trestii copilul de odinioara ,Mihai - cu ochii mari,visatori,cu plete negre ravasite de vant,sa se opreasca din mers intru a descalci o albina ori sa culeaga o floare de nufar...

Dar in locul lui copiii din Ipotesti vin sa pescuiasca in lacul sau.
-Miha-a-i! Mai aud parca de departe vocea dulce si mangioasa care-l cheama pe poet.
Dar Mihai e departe .El e undeva pe la Cernauti,sau la Viena,sau la Berlin,sau la Bucuresti...In lumea cea mare ,care ti l-a frurat maica Raluca,fiindca i l-a daruit pentru totdeauna,lucru pentru ea iti va fi pururi recunoscatoare
''O,mama,dulce,mama!''